Timpul necesar pentru a obține o sarcină diferă de la un cuplu la altul și depinde de o întreagă serie de circumstanțe. Dar dacă este să ne raportăm la un caz să-i zicem clasic, cercetările sugerează că dacă femeia oprește administrarea de anticoncepționale, sarcina s-ar putea instala după două-trei cicluri menstruale.
Și pentru că există mai multe studii asupra acestui subiect, desigur că există și diverse răspunsuri. De exemplu, alte cercetări indică faptul că doar 25% dintre cuplurile care încearcă să conceapă reușesc acest lucru în prima lună. Partea bună este însă aceea că 90% dintre cupluri obțin o sarcină în primele 12 luni. În lipsa altor cercetari si altor date mai recente, le luăm de bune pe acestea, realizate în 2019. Deși este foarte posibil ca incidența infertilității să fie în prezent mai mare decât se știa că este în urmă cu doi ani. Infertilitatea fiind definită ca imposibilitatea obținerii unei sarcini după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate.
Timpul necesar unei femei de a rămâne însărcinată poate depinde de mai mulți factori, unul dintre ei fiind în mod categoric vârsta, probabilitatea de a concepe fiind mai mare la cele cu vârste sub 35 de ani comparativ cu cele cu vârste peste 35 de ani. Am putea spune că 35 de ani este un fel de prag dincolo de care scăderea dramatică (de altfel fiziologică, normală) a rezervei ovariene schimbă cumva lucrurile și așteptările. O femeie cu vârsta sub 35 de ani care nu a reușit să rămână însărcinată după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate, va trebui să se adreseze unui specialist în infertilitate care să investigheze și depisteze posibilele cauze. O femeie cu vârsta peste 35 de ani, însă, nu își poate permite să aștepte un an, fiind recomandat să se adreseze specialistului după doar 6 luni. Și asta pentru că investigațiile și testele de fertilitate care vor fi făcute necesită timp, iar după 35 de ani timpul începe să devină dușman iar vârsta este esențială pentru răspunsul organismului la tratamente.
Fertilitatea poate fi afectată de o diversitate de factori, fie la femeie, fie la bărbat: vârsta, problemele de ovulație, numărul, calitatea sau motilitatea spermatozoizilor, blocaje ale trompelor uterine, forma uterului, sindromul ovarelor polichistice etc. Specialistul în infertilitate poate diagnostica posibilele condiții de sănătate care afectează fertilitatea și poate recomanda conduita terapeutică. Astfel, sarcina poate fi ulterior obținută fie pe cale naturală, după ce problemele medicale au fost rezolvate, fie ca urmare a stimulării ovariene controlate, fie prin fertilizare in vitro, dacă aceasta a rămas singura opțiune. Cât timp durează, însă, până la obținerea sarcinii, este greu de estimat în astfel de situații.
La modul general, pentru a crește șansele de a concepe, cuplurile ar putea lua în considerare o serie de recomandări: