Obstrucția tubară (trompele înfundate) este una dintre cauzele frecvente de infertilitate feminină, aproape o treime din cazuri fiind puse pe seama acestei probleme. Atunci când ambele trompe sunt înfundate cu lichid (afecțiune numită hidrosalpinx), cea mai indicată variantă pentru a preveni sarcina extrauterină și a crește șansa de a obține o sarcină sănătoasă constă în scoaterea sau clipsarea trompelor și procedura FIV.
Ce se întâmplă însă dacă doar una dintre trompe are probleme și a fost necesară scoaterea ei – poate trompa rămasă, funcțională, să își facă treaba? Cu alte cuvinte, poți să rămâi însărcinată pe cale naturală dacă ai o singură trompă?
În teorie, lucrurile sunt simple. Există 50% șanse să rămâi însărcinată dacă ai doar o trompă permeabilă, iar ovarul asociat acesteia este în parametri.
Studiile arată că femeile aflate la vârstă reproductivă optimă (22-28 de ani) au peste 80% șanse să obțină sarcina pe cale naturală și să nască un bebeluș sănătos, în termen de maximum 3 ani, dacă au o singură trompă bună.
Dar ține cont că acest procent este influențat de mulți alți factori, atât feminini, cât și masculini. Totodată, trebuie luat în calcul și faptul că lipsa unei trompe va întârzia momentul concepției, având în vedere că ovulația nu apare în fiecare lună pe aceeași parte.
Dacă aveți peste 30 de ani și deja a trecut un an în care ați încercat să faceți un copil pe cale naturală cu o singură trompă „bună”, cu o probabilitate de peste 95% există și altă problemă care nu a fost descoperită și împiedică obținerea sarcinii.
Trompele uterine sunt doar o piesă din puzzle-ul care compune imaginea unei sarcini reușite.
Factorii care pot influența succesul sau eșecul obținerii unei sarcini sănătoase sunt:
Așadar, recomandarea mea este să cereți sfatul unui specialist în infertilitate, cu atât mai mult dacă aveți peste 30 de ani și aveți un istoric de avorturi recurente.