Anii cei mai fertili ai unei femei sunt de la sfârșitul adolescenței până în pragul celor 30 de ani. După această vârstă fertilitatea începe să scadă, iar de la 35 de ani declinul este rapid. Astfel, până la 45 de ani, capacitatea de a obține o sarcină pe cale naturală este atât de scăzută încât – în cazul majorității femeilor – este puțin probabil ca femeia să mai poată rămâne gravidă.
De ce, deși la 35 de ani o femeie este încă tânără, a concepe începe să devină dificil? Pentru că rezerva ei ovariană (numărul de ovocite) scade în mod natural pe măsura trecerii anilor. Mai puține ovocite înseamnă mai puține șanse. Dacă până la 35 de ani suspiciunea de infertilitate se contura după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate fără a se obține o sarcină, după această vârstă adresarea la un specialist în infertilitate se impune după numai șase luni. Pentru că timpul nu mai este de partea femeii… Și mai este o problemă căreia este necesar să i se acorde atenție: înaintarea în vârstă reprezintă și un risc crescut de tulburări care pot afecta fertilitatea, cum este fibromul uterin și endometrioza.
Și în cazurile în care femeia cu vârsta peste 35 de ani rămâne însărcinată, lucrurile sunt diferite. În sensul că există unele riscuri pe care este bine să le știe și să le aibă în vedere. Unul ar fi faptul că o dată cu înaintarea în vârstă, din cauza modificărilor hormonale care se petrec în organism, ar putea fi eliberate mai multe ovocite în același timp, ceea ce face mai probabilă o sarcină multiplă. Inclusiv (sau cu atât mai mult!) în cazul în care se apelează la fertilizarea in vitro.
Pe de altă parte, vârsta face și ca riscul de avort spontan sau de naștere a unui făt mort să fie prezent. Cauze pot fi calitatea tot mai slabă a ovocitelor sau anomaliile cromozomiale ale fătului.
Alte pericole care planează asupra unei sarcini la o gravidă cu vârsta peste 35 de ani sunt reprezentate de posibilitatea dezvoltării diabetului gestațional sau a hipertensiunii arteriale de sarcină, ambele putând fi cauze ale nașterii premature și a unui copil cu o greutate mică. Iar prematuri au, adesea, probleme medicale ceva mai complicate.
Mamele peste 35 de ani au un risc mai mare de diverse complicații ale sarcinii, care pot impune nașterea prin cezariană. Un exemplu ar fi placenta praevia, o complicație în care placenta blochează colul uterin. Tuturor acestor riscuri li se adaugă și cel al unor probleme cromozomiale, cum ar fi de exemplu sindromul Down.
La 40 de ani e și mai complicat
Dincolo de dificultatea și mai mare de a obține o sarcină, vârsta reprezintă un important factor de risc pentru avortul spontan, risc care crește odată cu aceasta. Iar riscul are legătură cu faptul că, după vârsta de 40 de ani, probabilitatea ca femeia să sufere de o afecțiune cronică este și mai mare decât era în anii anteriori. În discuție sunt afecțiuni cu incidență mare în rândul populației, cum este diabetul, hipertensiunea sau boala tiroidiană. Toate acestea pot determina – în afara avortului spontan, în primele 20 de săptămâni de gestație – complicații ale sarcinii, pierderea acesteia sau chiar nașterea de făt mort.