Adevărul adevărat este că pe măsura trecerii timpului, șansele unei femei de a rămâne însărcinată scad în mod constant, deoarece scade atât numărul cât și calitatea ovocitelor sale. Cea mai accelerată scădere se înregistrează după vârsta de 32 de ani, așa încât după 35 de ani – oricât de ciudat ar suna – se consideră că femeia are „vârstă maternă avansată”. Astfel, natura intervine și face ca până la vârsta de 44 de ani șansele unei sarcini spontane sunt aproape de zero…
Din fericire, există tehnici de reproducere umană asistata tot mai moderne și mai dezvoltate, care pot ajuta cuplurile să devină părinți. Dar trebuie totuși ținut cont și de faptul că, după vârsta de 40 de ani, chiar și cu ajutorul tehnologiei efortul este mai mare și șansele de reușită mai reduse decât la vârste sub aceasta. Un ciclu de fertilizare in vitro are 36% șanse de succes la o femeie sub 35 de ani, 22% la una cu vârsta cuprinsă între 38 și 40 de ani, 13% la 41 de ani și doar aproximativ 6% peste 42 de ani. Însă pentru că ne place să vedem partea plină a paharului, subliniem că și 6% înseamnă totuși mai mult decât zero…
Ar fi incorect să nu atragem atenția și asupra riscurilor prezente în cazul unei sarcini obținute prin tehnici de reproducere umană asistată la femeile cu vârste peste 40 de ani, pentru că ele există și nu pot fi ignorate. Fertilizarea in vitro face minuni, într-adevăr, dar specialiștii în infertilitate nu sunt, totuși, magicieni. Și nu este vorba atât de tehnică în sine cât despre dezavantajele pe care le aduce vârsta femeii. Până la urmă cel mai important lucru este… materialul clientului, iar după 40 de ani calitatea ovocitelor este – cum am afirmat – redusă, ceea ce afectează ratele de succes.
Alt risc îl reprezintă avortul spontan, a cărui rată este mai mare după vârsta de 40 de ani. Risc care este prezent fie că e vorba de o sarcină naturală sau una obținută prin FIV. De asemenea, un alt risc este cel de a naște prematur sau un făt mort. Vârsta maternă înaintată este și un risc de a dezvolta anumite probleme cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială sau bolile de inimă. Acesta este unul dintre motivele pentru care femeile de peste 40 de ani prezintă un risc mai mare de preeclampsie (tensiune arterială ridicată și proteine în urină în timpul sarcinii, care poate pune viața în pericol) și diabet gestațional (glicemie anormal de mare în timpul sarcinii). Aceste condiții pot crea o serie de probleme atât pentru mamă cât și pentru copil, inclusiv greutate mică (sau anormal de mare) la naștere și naștere prematură.
O altă mare problemă pentru gravidele cu vârste peste 35 de ani este pericolul ridicat de a dezvolta placenta praevia, o afecțiune în care placenta acoperă fie parțial, fie complet, colul uterin. Placenta praevia este periculoasă și poate crește riscul de travaliu prematur și de naștere a unui fat mort.
În ciuda limitărilor asociate unei sarcini obținute prin fertilizare in vitro după vârsta de 40 de ani, există câteva masuri care pot ajuta la prevenirea și reducerea unora dintre riscurile de complicații: