Unele femei o cunosc și sub numele de legarea trompelor, dar cert este că această intervenție chirurgicală este cunoscută și ca metodă anticoncepțională permanentă pe care multe femei ajung să o regrete.
Ce înseamnă, de fapt, ligatura sau legarea trompelor, cum are loc, care sunt efectele adverse și dacă, mai ales, se mai poate reveni asupra hotărârii luate?
Legarea trompelor sau ligatura acestora înseamnă, în fapt, o intervenție chirurgicală în timpul căreia trompele uterine sunt tăiate, blocate sau legate pentru a împiedica astfel ovulul să ajungă la uter pentru a fi fecundat de spermatozoid, astfel că sarcina nu mai poate avea loc. Sau, cu alte cuvinte, sterilizarea femeii. Este o procedură ce se adresează femeilor care nu-și doresc deloc să aibă copii sau celor care nu-și mai doresc să rămână însărcinate. Procedura poate avea loc prin două metode: laparoscopie și laparotomie, nu durează mai mult de 30-40 de minute, poate fi făcută cu anestezie generală, iar pacienta poate fi externată în decursul aceleiași zile. După intervenție, se recomandă două sau trei zile de repaus, fără eforturi majore, după care activitățile zilnice pot fi reluate fără niciun fel de probleme. La fel și viața intimă, aceasta poate fi reluată la câteva zile după intervenție, totul ține de confortul fizic și psihic al pacientei. În unele cazuri, pacientele pot să resimtă disconfort abdominal, stări de amețeală și greață, senzație de balonare.
Înainte de a lua această hotărâre, de legare a trompelor, sfătuiesc femeile să se informeze despre intervenție, mai ales că există numeroase forme de contracepție mai puțin invazive decât aceasta – pilula contraceptivă sau folosirea prezervativului sunt doar două dintre metodele de a împiedica apariția unei sarcini într-un moment anume. De multe ori, la doar câțiva ani de la intervenție, multe femei își doresc să devină mame. Și, din păcate, repermeabilizarea trompelor necesită o intervenție laborioasă ce implică, uneori, riscuri și nu este întotdeauna încununată cu succes. Pe lângă regretul a de fi luat această decizie, de legare a trompelor, această intervenție poate duce la apariția sarcinii ectopice sau extrauterină, nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, crește riscul apariției chisturilor ovariene și a menstruațiilor neregulate. Efectuarea acestei intervenții nu elimină necesitatea consultului ginecologic anual, a testelor Papanicolau ori a ecografiilor pentru a depista eventualele probleme din sfera ginecologică.
În cazul eșecului repermeabilizării trompelor, o femeie își poate recâștiga fertilitatea cu ajutorul procedurii de fertilizare in vitro, ce permite introducerea directă, în interiorul uterului, a ovulului fecundat în afara acestuia.
credit foto: pinterest.com