Stimularea ovariană

Procedura de fertilizare in vitro are mai multe etape, iar prima dintre ele este stimularea ovariană. Încercăm să stimulăm ovarele, printr-o terapie medicamentoasă specifică, astfel încât acestea să producă mai mulţi foliculi, cu scopul de a obţine mai multe ovule.

Foliculul este, de fapt, o „pungă” mică plină cu lichid, în interiorul căreia se dezvoltă şi se maturizează ovulul. Multiplicând foliculii, vom dispune de mai mulţi embrioni care, după fertilizare, vor spori şansele obținerii unei sarcini reușite.

Monitorizarea numărului şi a creșterii foliculilor în timpul tratamentului se realizează prin ecografie transvaginală şi cu ajutorul unor teste hormonale din sânge . Aceste analize permit stabilirea momentului propice pentru efectuarea recoltării ovocitelor.

Combinaţia de medicamente destinate producerii și maturizării foliculilor, așa numitele gonadotropine sintetice, ca și dozajul acestora sau tipul de terapie sunt adaptate și individualizate în funcție de vârsta pacientei, de reacția ovarelor acesteia, precum și de nevoile fiecărui cuplu.

Cuplul trebuie să realizeze faptul că începerea tratamentului de stimulare ovariană nu garantează şi recoltarea ovulelor. În cazul unor paciente, medicația poate să nu producă reacțiile așteptate, de creștere și de maturizare a foliculilor. Însă aceste aspecte vă vor fi explicate în detaliu de în cadrul unei consultații medicale. Pe durata stimulării ovariene, este posibil să simțiți un mic disconfort în partea inferioară a abdomenului, ca urmare a creşterii în volum a ovarelor, în încercarea lor de a reacţiona la tratament. Nu trebuie să vă îngrijoraţi, deoarece acest lucru este firesc.

Trebuie să mai știți că, prin producerea mai multor ovule, cresc semnificativ șansele fertilizării in vitro. De asemenea, se creează posibilitatea păstrării şi congelării ovulelor sănătoase (pentru o concepție care va avea loc în viitor) sau a embrionilor rămaşi. Materialul biologic crioconservat va putea fi utilizat ulterior, în situația în care prima încercare nu va da rezultatul scontat. Femeia nu va mai fi nevoită astfel să înceapă o nouă terapie medicamentoasă.

Colectarea ovocitelor

Colectarea ovocitelor se realizează după încheierea monitorizării maturării foliculare, prin puncţie foliculară transvaginală. Extragerea ovocitelor se realizează cu ajutorul ecografului. Este o procedură scurtă, nedureroasă, care poate fi urmărită şi de către soţ. La cerere, se poate face o anestezie ușoară (sedare) sau o anestezie totală. Dacă în cazul dumneavoastră este contraindicată anestezia, extragerea ovocitelor se poate efectua şi fără anestezie.

În ziua recoltării este indicat să vă prezentați la clinică împreună cu soţul, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de ora stabilită. Cu o seară înainte, trebuie să nu mâncați. Consumul de apă, cafea, gumă de mestecat sau bomboane va fi evitat înainte de recoltare, pentru a preîntâmpina senzațiile de vomă.

După recoltarea ovocitelor, puteți mânca normal. Preferabil ar fi însă să începeţi cu lichide precum apa sau sucul de portocale și să consumaţi o hrană uşoară. După recoltarea ovocitelor, este posibil să aveţi secreţii de culoare maro. S-ar putea, de asemenea, să simţiţi un disconfort şi o uşoară durere în regiunea abdomenului inferior, însă nu trebuie să vă îngrijorați, deoarece astfel de reacții sunt normale. Totodată, este posibil să aveți o temperatură ușoară, în jur de 37,3°C. Dacă simţiţi că aveţi febră, atunci măsuraţi-vă temeperatura şi anunţaţi-ne.

Fertilizarea

Ovocitele, colectate de embriologi din lichidul folicular, sunt depozitate într-o cultură specială, în incubatoare. Imediat după recoltarea ovocitelor, soţul va trebui să doneze materialul seminal. În cazul în care bărbatul se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește donarea materialului seminal în momentul respectiv, se poate utiliza material seminal disponibil, donat în zilele precedente. Materialul seminal (sperma) trebuie reînnoit (prin masturbare sau ca urmare a contactului sexual). Acesta este donat de soţ la clinică sau poate fi adus de acasă, după ce în prealabil a fost recoltat într-un recipient steril.

Există două metode de fertilizare in vitro care se efectuează în laborator:

Prima metodă este una simplă. Ovulul este pus în contact cu un număr mare de spermatozoizi, iar unul dintre aceştia va penetra zona pellucidă (de protecţie) a ovulului şi îl va fertiliza. Astfel, la câteva ore dupa extragerea ovulelor – după ce sperma a fost supusă unui tratament pentru îndepărtarea lichidului de prostată – şi s-au selectat spermatozoizii cu motilitate bună, aceştia, împreună cu ovocitele, sunt amplasaţi în lichidul cultură (FIV clasic).

Cea de-a doua metodă, care va fi descrisă detaliat mai jos, se aplică în cazurile de infertilitate masculină (oligospermie) și vizează injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului (ICSI). În 16-20 de ore de la efectuarea procedurilor FIV, se realizează controlul fertilizării. Dacă fertilizarea a reușit, la microscop pot fi observaţi doi pronuclei (două forme rotunde) în interiorul ovulului.

Departamentul de embriologie vă va putea comunica numărul de ovule fertilizate, precum şi ziua şi ora la care se va putea face transferul de embrioni. Embrionii sunt ținuți în cultură până ajung la stadiile de morulă sau de blastocist, ceea ce mărește semnificativ șansele obținerii unei sarcini. Nu toți embrionii formați ajung însă în aceste stadii, ci numai cei mai sănătoși dintre ei, mai precis circa 4 embrioni din 10, realizându-se astfel o selecție naturală a embrionilor viguroși.

Injectarea spermatozoidului

Dacă există probleme cu privire la numărul sau la mobilitatea spermatozoizilor, inseminarea se poate realiza cu ajutorul unor tehnici speciale. În prezent este utilizată pe scară largă injectarea intracitoplasmatică a spermei în ovule, cunoscută drept tehnica ICSI, permisă de evoluția științei și de progresul tehnologic.

Această tehnică permite utilizarea materialului seminal de la soț, chiar și în cazurile grave de infertilitate masculină, generate de numărul insuficient de spermatozoizi, de motilitatea redusă a materialului seminal sau de deficitul complet de spermatozoizi din spermă (azoospermie). În trecut, singura soluție a cuplurilor în care bărbații aveau astfel de probleme de infertilitate era utlizarea materialului seminal provenit de la un donator. De asemenea, prin tehnica ICSI pot fi rezolvate acele cazuri în care există spermatozoizi suficienţi din punct de vedere cantitativ dar care, din motive necunoscute, nu se pot fertiliza prin metoda clasică de inseminare in vitro.

În cazul bărbaților care suferă de azoospermie totală, există posibilitatea de a recolta spermatozoizi din epididim (PESA) sau prin testicul (TESA), cu ajutorul unui ac fin şi sub anestezie locală. Injectarea intracitoplasmatică a spermei reprezintă, în fapt, o intervenţie chirurgicală microscopică în ovul. Cu ajutorul unui microscop foarte puternic, este capturat cu micro-pipeta un spermatozoid. El este introdus apoi în ovul, efectuându-se un orificiu în membrana exterioară de protecție a ovulului, mai precis în zona lui transparentă, pellucida.

Această membrană protejează ovulul și embrionul nou format, în primele lui zile de viaţă. De obicei, după 2-3 zile de la transferul embrional, pellucida se dizolvă, iar embrionul lăsat liber se poate împlânta în endometru. Atunci când membrana exterioară este dură sau foarte tare, embrionul nu se poate elibera uşor. În acest caz, cu puţin înainte de transferul embrionar, cu ajutorul laserului și la microscop se efectuează o deschidere artificială a pellucidei (ecloziunea asistată). Metoda este una micro-invazivă iar necesitatea aplicării ei apare de cele mai multe ori la femeile cu vârste de peste 40 de ani. Ecloziunea asistată ajută la implantarea eficientă a embrionului în uter şi măreşte şansele de succes ale fertilizării.

Transferul embrionar

După fertilizare, ovulele deja fecundate – embrionii – sunt transferaţi în uter, fiind amplasați la baza acestuia. Transferul embrionar se realizează la 2-6 zile după puncția foliculară și după prelevarea ovulelor. Este un proces complet nedureros, care nu necesită nici o formă de anestezie și poate fi urmărit de soț.

În ceea ce priveşte numărul de embrioni transferați, acesta se va stabili după o discuţie prealabilă a cuplului cu medicul şi cu specialiştii embriologi. De obicei se transferă 2-4 embrioni, ţinându-se cont de istoricul cuplului, de vârsta femeii, de numărul încercărilor la care a fost supus cuplul pentru obținerea unei sarcini, precum și de riscul apariției unei sarcini multiple. Întrucât o sarcină multiplă antrenează atât complicații ginecologice şi perinatale (avortul spontan sau prematuritatea), cât și costuri emoționale și economice importante pentru cuplul în cauză, este de dorit să se transfere cât mai puţini embrioni, fără a se diminua probabilitatea de succes a metodei.

După transferul embrionar, este recomandabil să rămâneți pentru puţin timp întinsă la orizontală. După ce vă veți întoarce acasă, trebuie să țineți cont de recomandările noastre, legate de un mod de viaţă liniştit. Nu s-a demonstrat dacă odihna strictă, pentru o perioadă îndelungată de timp, ajută la împlântarea embrionului în uter (acesta trebuie „să se agațe” de interiorul uterin). Însă vă recomandăm 2-3 zile de repaos după transferul embrionar, mai ales din motive psihologice.

Reușita operațiunilor de fertilizare este probată prin testul de sarcină efectuat la 10-15 zile după transferul embrionar. Când embrionul se instalează în uter, atunci el începe să producă un hormon, mai precis gonodotropina corionică umană (HCG). Nivelul acestui hormon din sângele femeii se verifică prin testul de sarcină. Dacă testul este pozitiv (peste 10 unităţi), atunci se va efectua după 2-3 zile o nouă analiză de sânge, pentru a vedea dacă s-a mărit cantitatea de hormon. Odată cu efectuarea acestor analize de sânge, se verifică și nivelurile altor doi hormoni, mai precis estradiolul şi progesteronul, care sunt buni indicatori ai unei sarcini. Dacă totul se desfăşoară normal, după 4 săptămâni de la transferul embrionar se va efectua o ecografie vaginală (pelvină).

Dacă testul de sarcină este negativ, atunci va trebui să vă faceţi o programare la medic, cu scopul de a afla motivele nereuşitei şi de a discuta despre perspectivele de viitor.

Transferul embrionar de blastociști

Embrionul ajunge în stadiul de blastocist în cea de-a 5-a sau a 6-a zi de viață. El conține deja peste 150 de celule, care au început să se diferențieze în celule trofoblast şi în pol fetal. Prin implantarea embrionului în uter (endometru), în stadiul de blastocist, încercăm să copiem natura, cu scopul de a mări șansele de reușită ale fertilizării. Mai mult, embrionii în stadiu de blastocist pătrund singuri în zona pellucidă şi nu trebuie să fie supuşi ocluziunii asistate.

În cazul în care există un număr mai mare de embrioni, aceştia pot fi păstraţi prin congelare, pentru a fi utilizaţi în viitor de către cuplu. Beneficiul crioconservării este unul triplu – medical, psihologic și economic. Se evită astfel o nouă stimulare ovariană cu medicamente, o nouă recoltare de ovocite și un alt ciclu de fertilizare in vitro. Embrionii pot fi crioconservați chiar în stadiul de blastocist. După decongelare, procentul de supravieţuire a embrionilor este de aproximativ 80%. Cercetările au demonstrat că sarcinile provenite din embrioni crioconservaţi nu diferă de cele efectuate imediat după recoltarea embrionară.