Protocolul de stimulare ovariană în cadrul procedurii de fertilizare in vitro este stabilit de medicul specialist în infertilitate, pe baza istoricului medical al pacientei. Cu alte cuvinte, nu există un protocol universal care să se potrivească tuturor femeilor, ci acesta este ales și modificat în funcție de particularitățile fiecărei persoane (vârstă, rezervă ovariană, patologii asociate, răspunsul anterior la tratamentul de stimulare etc.) și are atât avantaje, cât și dezavantaje.

În cele ce urmează voi detalia asemănările și deosebirile dintre protocolul scurt și cel lung de stimulare ovariană în cadrul FIV.

Asemănări: protocol scurt vs protocol lung FIV

Medicația stimulează creșterea foliculilor din ovare, pregătindu-i pentru colectarea ovocitelor. Se vor efectua ecografii o dată la câteva zile, pentru a monitoriza creșterea foliculilor.

Pentru a induce ovulația, se va administra o injecție specială. La 36 de ore după injecția de declanșare, va avea loc colectarea ovocitelor (puncția ovariană).

Ovocitele recoltate vor fi plasate într-o eprubetă specială în laborator, împreună cu spermatozoizii, și apoi puse într-un incubator. În cazul ICSI, un singur spermatozoid selectat va fi injectat direct în ovocit.

La cel puțin 10 zile după transferul embrionilor considerați viabili, puteți să faceți un test de sarcină betaHCG. Este important să faceți acest test de sânge, deoarece testele de urină pot da un rezultat fals negativ sau fals pozitiv din cauza hormonilor folosiți în cadrul tratamentului.  

Diferențe între protocolul lung și cel scurt FIV

Medicamentele utilizate pentru ambele protocoale sunt în general aceleași, dar dozele și perioada de timp în care trebuie administrate diferă. Protocolul lung durează 4-6 săptămâni, în timp ce protocolul scurt durează 2-3 săptămâni.

În cazul protocolului scurt, există totuși un risc mai mic de hiperstimulare ovariană, care poate cauza efecte secundare grave în unele cazuri, dacă nu se iau măsuri rapid.

Un alt avantaj al protocolului scurt poate consta în numărul mai mic de consultații și analize/investigații de monitorizare, fiind astfel mai ușor de integrat în programul persoanelor care nu au foarte mult timp la dispoziție.

În general, protocolul scurt FIV este indicat pacientelor care au un răspuns slab la protocolul lung, celor cu sindrom de ovare micropolichistice sau alte afecțiuni care le pot expune riscului de hiperstimulare ovariană, dar și celor cu vârste sub 35 de ani și rezervă ovariană cât mai aproape de valorile normale.