O sarcină ectopică (extrauterină) apare atunci când ovulul fertilizat se implantează într-un alt loc decât în interiorul uterului. În cele mai multe dintre cazuri este vorba despre o implantare În trompele uterine, sarcina numindu-se și sarcină tubară. Sarcinile extrauterine se mai pot localiza la nivelul ovarului, cervixului sau în interiorul abdomenului. Este de subliniat faptul că o sarcină ectopică este o patologie periculoasă care, nedepistată și înlăturată la timp poate avea grave consecințe pentru femeie, punându-i chiar viața în pericol.
Cauzele unei sarcini extrauterine nu sunt întotdeauna cunoscute, dar s-a observat că în majoritatea situațiilor sunt incriminate anomalii la nivelul trompei uterine care nu permit ovulului fecundat să ajungă în uter. Deformările trompei pot fi urmarea unei inflamații cauzate de o infecție (chlamydia, gonoree) dar nu este exclus să fie și defecte din naștere. De asemenea, „piedica” mai poate fi reprezentată de prezența țesutului cicatricial de la o infecție anterioară sau de aderențe de la o intervenție anterioară. Și folosirea steriletului o perioadă lungă de timp poate fi cauza apariției unei sarcini extrauterine.
Practic orice femeie riscă să aibă o sarcină extrauterină, însă pentru unele categorii acesta este mai mare. Este vorba despre cele care s-au mai confruntat cu o sarcină extrauterină, care au un diagnostic de boală inflamatorie pelvină cauzată de o infecție, care suferă de endometrioză sau care urmează tratamente de fertilitate. De asemenea, riscul ca sarcina să se fixeze în afara uterului planează și asupra femeilor care fumează după ce au rămas însărcinate.
Simptomele unei sarcini ectopice sunt simptome care se adaugă celor unei sarcini obișnuite. Astfel, pe lângă lipsa menstrelor, greață și sensibilitate la nivelul sânilor, oboseală și urinări frecvente, în sarcina ectopică mai sunt prezente dureri accentuate în zona abdominală sau pelvină (care se intensifică atunci când gravida face mișcări ori se încordează), sângerări vaginale (ușoare sau abundente), simptome gastrointestinale, dureri în timpul actului sexual, stare de slăbiciune, amețeli, senzație de leșin, dureri la nivelul umerilor (cauzate de sângele care irită diafragmul, principalul mușchi respirator).
Cea mai gravă complicație a sarcinii ectopice este reprezentată de ruperea trompelor uterine și hemoragia severă care se declanșează, caz în care viața este pusă în pericol. Nedepistarea la timp a unei sarcini extrauterine și ruperea unei trompe afectează fertilitatea, în sensul că șansele obținerii unei sarcini scad. În schimb, dacă ambele trompe au fost afectate – de sarcini diferite – și au devenit nefuncționale, infertilitatea este totală.
Odată diagnosticată, sarcina ectopică va trebui întreruptă pentru a fi eliminate riscurile ce pot decurge. Întreruperea se face fie cu tratament medicamentos, fie chirurgical, în funcție de stadiul sarcinii. Dacă trompa este deja afectată, intervenția chirurgicală este o urgență. Se poate efectua chirurgie laparoscopică pentru îndepărtarea sarcinii ectopice și „repararea” trompei sau eliminarea ei. În situația în care sarcina extrauterină nu poate fi îndepărtată laparoscopic se apelează la o altă procedură chirurgicală numită laparotomie (deschiderea chirurgicală a abdomenului prin incizarea peretelui său).