Oricare femeie își dorește să aibă un ciclu menstrual regulat și, atunci când va sosi timpul potrivit pentru aceasta, o sarcină liniștită, fără probleme. Produs de ovare, progesteronul este cel care are grijă ca toate acestea să se întâmple, fiind considerat, alături de estrogen, principalul hormon feminin.
Progesteronul este produs de ovare, de corpul luteus (corpul galben) în faza luteală a ciclului menstrual, de către placentă și glandele suprarenale. Acesta joacă un rol esențial în stimularea metabolismului, reglarea activităților hormonale și foarte important în menținerea sarcinii. Rolul progesteronului este foarte esențial în pregătirea endometrului (mucoasa uterului) pentru implantarea ovulului fecundat și, odată ce sarcina a fost confirmată, în menținerea ei. Dacă ovulul nu a fost fertilizat, ovarele secretă progesteron până cu câteva zile înainte de începerea menstruației, iar apoi nivelul acestuia scade.
Deficitul de progesteron, însă, poate duce la apariția unor probleme majore în organism. Nivelurile scăzute ale acestui hormon sunt des asociate cu înaintarea în vârstă și cu apropierea menopauzei, dar pot fi întâlnite și la femeile tinere – sindromul premenstrual. Printre cele mai importante cauze ale deficientei de progesteron se numără:
• tratamentul cu pilule contraceptive
• stresul cotidian
• afecțiuni tiroidiene
• terapii hormonale
• diete haotice și consumul excesiv de carne
Rolul acestui hormon este deosebit în buna funcționare a organismului unei femei. Iată câteva dintre cele mai importante roluri ale acestuia: reglează creșterea endometrului, ameliorează uscăciunea vaginală, împiedică tensionarea sânilor, scade incidența infecțiilor urinare, previne tromboza, stimulează densitatea osoasă, susține metabolismul, are efect antiinflamator și antidepresiv, previne tromboza, normalizează nivelul de zahăr din sânge.
Când există un dereglaj al acestui hormon, în special un deficit al acestuia, cele mai frecvente simptome sunt:
• infertilitate – nu poate avea loc procesul de ovulație
• avort
• sindrom premenstrual – sâni dureroși, schimbări bruște de dispoziție, anxietate
• menstruație abundentă – inclusiv cu cheaguri
• ciclu menstrual neregulat
• chisturi ovariene
• stări de oboseală, insomnii, depresie
• tulburări de concentrare și de memorie
• libido scăzut
• uscăciune mucoasei vaginale
• retenție de apă
• bufeuri
Aflarea nivelului de progesteron se face cu ajutorul unui simplu test de sânge recoltat în ziua a 21-a a ciclului menstrual. Deficitul de progesteron duce la apariția menstruațiilor neregulate și, uneori, la absența acestora. În sarcină, un deficit de progesteron este asociat cu pierderea acesteia sau cu nașterea prematură.
credit foto: pinterest.com